Despre resemnare

Inca o zi, inca un gand, inca o lacrima. Si inca o noapte peste sufletul meu. Deja s-au adunat atatea... Nici nu-mi mai amintesc zilele insorite, parca e un secol de atunci. Din freamatul surd si nepasator al orasului si din parfumul de neuitat al unei vechi melodii se naste un sentiment straniu: resemnarea. Dar imi e oare folositoare? Ea nu face altceva decat decat sa ma ajute sa accept umil infrangerea amara a destinului. La nivel rational resemnarea poate ajuta, dar e oare suficient? Si sufletul meu?