Apele vietii mele sunt destul de tulburi. Mi-as dori sa le linistesc, insa nu detin elixirul magic. Si nici secretul de a il produce. Ma intreb de multe ori cum am reusit sa intru in aceasta perioada nefasta. Concluzia e mereu aceeasi: sunt unicul vinovat. Ce as putea face? Nu stiu. Ma simt neputincios. Chiar daca acum ma dezic de abaterile provocatoare de valuri, chiar daca am o dorinta imensa de a linisti apele, chiar daca sunt cuprins doar de sentimente pozitive, simt ca toate eforturile mele sunt inutile. Toate motivele care m-au determinat sa fiu acum un alt om le comprim intr-un strigat de deznadejde. Dar strigatul meu, desi puternic atunci cand iese din piept, se stinge pana sa ajunga la destinatie. A fost doar o lacrima in desert. Chiar daca este totusi lacrima sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu