Acolo...

Acolo unde marea se imbina cu cerul, acolo unde ziua ii fura noptii un sarut, pentru a i-l oferi inapoi la urmatoarea intalnire, acolo unde umilul pamant cucerise de la stapana apa doar o mica insula, acolo locuia un om. Un om tanar, obisnuit, care insa nu-si gasea locul in paradisul placerilor omenesti. Retras aici, departe de orice umbra a trecutului sau iluzie a viitorului, dorea doar sa patrunda in taina existentei sale. Ziua si-o petrecea intr-o meditatie contemplativa la adresa Creatorului lumii, iar noaptea, sub privirea ingaduitoare a lunii, admira toate minunile naturale, pe care avea ingaduinta sa le vada. Intre cele doua perioade, comuniunea cu Dumnezeu se intensifica. Simtea atunci cum porti zavorate se deschid larg in calea lui, cum toate cele lumesti interactioneaza intre ele si au rostul lor existential. Un singur rost nu reusise sa-l inteleaga: al lui.
Timpul trecea. Nimic nu-i putea tulbura viata lui simpla si linistita.

Intr-o noapte, asteptand calm somnul la marginea apei, avu o senzatie placuta de multumire sufleteasca. Avea ochii deschisi, dar parca visa. Apa, cerul, nisipul de sub el, il bucurau nespus. Tot ce cuprindea cu privirea ii umplea inima de bucurie: pasarile libere ale vazduhului, pestii felurit colorati ai marii, algele si plantele marine, florile inmiresmate si verdeata zglobie de pe uscat, linistea miraculoasa a noptii, creanga copacului sub care se adapostise, chiar si fata de pe stanca de alaturi.....Fata de pe stanca? Se trezi brusc din reverie. Se freca la ochi si privi din nou, nelinistit. Nu visa. Alaturi, aparuse din neant o fata. Insa nu-l observase. Asculta, ca si el, linistea noptii, se lasa dezmierdata de lumina dulce a lunii si de adierea lina a vantului. Silueta ei parca dansa cu valurile marii, onduindu-se melodios din cap pana in...Gandul il duse spre "picioare", insa fata nu avea asa ceva. Fata era, de fapt, ... o sirena.

Tulburat, dar curios si atras de splendoarea ei, facu o miscare spre ea. Sirena il observa si, speriata, vru sa sara in apa. Privirea tanarului o tintui. Ochii lor se intersectara, trupurile se apropiara, inimile se placura, iar fiintele lor impartira pana in zori frumusetea mirifica si tainica a noptii de vara la marginea marii. Toata ziua dormi, sperand ca timpul sa curga spre reintalnirea cu minunata sirena. Noptile urmatoare ii gasira pe cei doi razand impreuna, tacand impreuna, visand impreuna. Tot ce se putea face noaptea, faceau impreuna. Traiau un basm.

Intr-o zi, pe cand se plimba pe plaja, zambind la vederea urmelor pasilor lui, isi aminti de ce venise pe insula. Trecuse ceva timp de cand in mintea lui nu mai staruia dorinta cunoasterii tainei sale. Se gandi la iubirea lui. Fiori calzi ii starabatura trupul. Acum, in sfarsit intelese: rostul lui era sa iubeasca. Scopul existentei sale era sa impartaseasca miracolul iubirii, sa ofere iubire, sa se hraneasca cu iubire, sa respire iubire. Il cuprinse un minunat si covarsitor sentiment de implinire sufleteasca. Abia astepta venirea noptii pentru a-i transmite starea euforica iubitei sale, cea datorita careia, intelese, in cele din urma, taina existentei sale. Noaptea veni; el astepta. Luna il privea plictisita si nepasatoare; el astepta. Stelele straluceau, uneori intens, mai apoi palid, ca intr-un joc fermecator de lumini; el astepta. Valurile marii i se spargeau progresiv la picioare pe ritm de vals; el astepta. Gandurile ii napadeau mintea, la fel cum lumina diminetii napadea intunericul noptii; el astepta. Soarele, parca stramb si hidos, arunca niste raze insuportabile; el inca astepta. La un moment dat, nemaisuportand zbuciumul interior, sari in apa. Nu realiza motivul pentru care sarise, dar, dupa ce iesi, inviorat si mult mai lucid, se linisti. Astepta din nou, cu speranta, noaptea. Acelasi scenariu lung si dramatic. Se simtea pierdut. Ganduri sumbre ii mistuiau sufletul. Nu stia si durea. Era revoltat: in momentul in care a atins culmea iubirii pure, a trebuit sa cada in abisul ignorantei si tristetii absolute.

Marea era calma, nu-si amintea nimic din cele trecatoare, traite odinioara la tarmurile ei. Doar un ecou suspinat pastra amintirea unei povesti, al carei epilog era reprezentat de imensa dragoste a unui tanar, care a asteptat nopti la rand, sa mai zareasca macar o data, privirea purificatoare ce l-a cucerit demult. Si poate inca mai asteapta.