Detesta sa se imbrace "la patru ace". Pantofii i se pareau caraghiosi, pantalonii ii erau incomozi, camasa nu se plia deloc pe trupul lui mai degraba slab decat musculos, sacoul il facea sa se simta prizonier. Nu-i placea muzica lenta. Muzica clasica sau de opereta ii erau chiar antipatice. Si totusi...Sala era vrajita. Notele de pe portativ prindeau viata la contopirea degetelor delicate cu clapele pianului. Publicul se delecta cu sunetele magice produse de silueta mica si gratioasa din fata pianului. Cu rochita ei de un rosu aprins amintea de acea splendida "Lady in red" al lui Chris de Burgh. Era minunata. Sosi si momentul culminant al finalului: pasiunea crestea pe ritmul progresiv al muzicii, publicul sorbea sunetele vrajite picatura cu picatura,... Si gata. Cereri de bis, ovatii, aplauze. Fata se inclina, si, cand ridica privirea, ochii ei, foarte limpezi pana atunci, se umezira brusc. De ce? In fata ei aparuse un tanar foarte elegant, care ii oferi un superb trandafir rosu si ii spuse vizibil emotionat: "Esti divina!" Urma un sarut, pe cat de pasional, pe atat de dulce, iar oamenii din sala crezura ca face parte din program. Nu era insa deloc asa. Aparitia iubitului era o surpriza pentru mica artista, cu atat mai mult cu cat el venise imbracat "la patru ace", asa cum nu agrea sa se imbrace. Si se simtea atat de confortabil in hainele atat de antipatice candva. Si muzica ei i se paru incredibil de frumoasa. Tot ceea ce nu-i placea altadata iubea acum la nebunie. Traia acum pe aripile iubirii, intr-un taram pe care il renegase, dar care era singurul loc unde putea sa zboare. Dar de unde aripile astea vrajite? Cu siguranta cresteau din puterea dragostei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu