ATUNCI, penita zglobie zgaria sacadat coala de hartie, daruindu-i o istorioara vesela, in concordanta poate cu starea de spirit. ACUM, tastele greoaie, precum o claviatura hidoasa de pian, astern cu tristete pe monitor un cantec de lebada.
ATUNCI, timpul era prietenul meu nevazut: stiam ca trece, dar nu-i simteam prezenta. ACUM, imi e aprig dusman: zilnic ma tortureaza cu prezenta lui, afisand un cinism debordant.
ATUNCI, soarele imi incalzea fiecare particula a inimii, trupul meu vibra la orice fanta de lumina cu o gurmanda pofta de viata. ACUM, sunt cufundat in bezna nemarginita si friguroasa a necunoscutului, de pe trupul meu se scurg necontenit stropi mari din ploaia suferintei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu