Zdrentaros, insa deloc murdar. Cu parul dezordonat, dar nu urat mirositor. Nebarbierit, trist, insa posesor al unor ochi albastri minunati. Asa l-am gasit pe cel de la care am invatat ce inseamna umilinta. Omul acesta ma intriga. Avea in el ceva, nu stiu ce, dar acel ceva il facea placut, nu era deloc agasant sau dezagreabil, cum sunt majoritarea cersetorilor. Primul meu impuls a fost sa-i las un ban, lucru ce mi se parea oarecum firesc, dar, nu mica mi-a fost mirarea cand, pe un ton extrem de politicos mi-a respins gestul, multumindu-mi totodata. Desi nu intelegeam, il priveam plin de admiratie pe omul trist cu ochi albastri. Vazandu-ma nedumerit si inlemnit in fata lui, omul mi-a spus, pentru lamurire:
- Nu de bani am eu nevoie. Nu banii ne fac fericiti.
Ma cucerise. Nu-l mai puteam privi ca pe un cersetor, imi era prieten, poate chiar frate.
- Asa este. Dar de ce anume crezi ca avem nevoie pentru a fi fericiti? l-am intrebat.
M-a privit in ochi, ca si cum m-ar fi cantarit daca sunt vrednic de raspunsul lui, apoi mi-a spus calm:
- De credinta, de speranta, dar mai ales de dragoste.
Am incuviintat din nou. Vazand ca se face inteles, a continuat:
- Stii, dragostea a fost pentru mine scopul suprem. Am iubit si am oferit tot ce aveam. Mi-am dorit sa fiu, la randul meu, iubit, macar apreciat. Am fost mereu amagit. Niciodata nu am avut parte de dragoste. Acum o cersesc. O vad deseori in ochii celor care vor sa ajute un biet cersetor. Asta e alinarea, dar si tragedia vietii mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu