Sa pleci cu entuziasm la un drum, dar sa te poticnesti aproape de final. Vi se pare cunoscut?Sa iti doresti mult ceva si sa lupti pentru a obtine acel ceva, dar sa renunti mai apoi subit din cine stie ce motiv pueril. Vi s-a intamplat, nu-i asa?
Sa iti indeplinesti zilnic cu constiinciozitate obligatiile profesionale, indiferent ca e vorba de scoala sau de serviciu, dar, la un moment dat sa se rupa ceva si sa simti ca locul unde te afli nu este al tau, ca ai nevoie de altceva, desi nu poti descrie ce anume. Tipic, familiar?
Sa realizezi ca viata ta se indreapta spre neant, ai vrea s-o inalti pe piedestalul ideal al virtutilor nascatoare de fericire, dar e ceva ce te trage inapoi, ceva ce te impiedica sa ajungi la destinatie. Se poate intampla fiecaruia din noi, intrebarea e alta: "Care este obstacolul de care ne impiedicam de fiecare data?" Raspunsul strapunge haotic noianul de ganduri: "Motivatia. Sau mai bine spus lipsa ei".
Foarte frumos si cred ca problema este delasarea si limitarea pentru ca din universul infinit poti sa te infructi cu vointa si ce doresti tu doar iti trebuie ochii deschisi pana la capat cand vrei ceva cu adevarat si tragerea ,retragerea de la un scop vine din autolimitarea subconstienta ,frica ,teama ca nu va reusi pana la final cred ca motivarea impreuna cu autosugestionarea ar fi ceva..:)
RăspundețiȘtergeresi daca lupti sa ajungi acolo, esti la o distanta infima de reusita, si in momentul ala iti dai seama ca scopul s-a distrus, ca "motivatia" respectiva te-a stimulat doar pe moment, insa ti-ar putea aduce numai regrete pe viitor? atunci inaintezi,sau faci cale intoarsa?
RăspundețiȘtergere@Erca
RăspundețiȘtergereAtunci depinde mult de natura omului. Daca exista un echilibru in structura lui psihica, atunci el va merge mai departe, poate din inertie, poate nu, dar constient ca poate suporta consecinte nu tocmai placute.
Eu as merge...