Minuscul

Am tot mai des sentimentul relevator de inferioritate in fata vietii, in fata creatiei. Nu stiu cat de normal este, dar am impresia uneori ca sunt atat de lipsit de importanta incat devin invizibil. Raportat la intreaga lume, sau macar la cei care, prin credinta si faptele lor, au realizat importanta existentei umane, ma simt minuscul. Da! Acesta este cuvantul. Minuscul prin ganduri, minuscul prin fapte, minuscul prin idealuri, minuscul prin soarta vietii, oricare ar fi ea. Se spune ca fiecare om are aportul lui in umanitate, ca Dumnezeu are cu fiecare din noi un plan aparte, cunoscut doar de El. Cred cu convingere acest lucru, dar, din pacate, am si momente ca acesta, in care ma simt ca o frunza in vant: singur in bataia vantului, efemer, inutil, minuscul.

"Din codru rupi o ramurea...

Ce-i pasa codrului de ea?
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea?!"