O afirmatie stranie la prima vedere. Cred insa ca omul poate fi asemuit cu diamantul, poate piatra pretioasa cu cel mai mare impact vizual.
In primul rand, omul si pamantul (cu toate resursele sale terestre si subterane, deci, implicit si mineralul din care se extrage diamantul) au acelasi Creator.
Apoi, pentru a iesi la lumina, pentru a se naste propriu-zis, diamantul are nevoie de cineva sa-l extraga din adancurile pamantului si a fi prelucrat pentru prima data, primind totodata primele slefuiri si intrand astfel in sfera diamantelor brute. Oare omul nu are nevoie de cineva pentru a fi scos din adancurile necunoscutului si de a fi adus la viata? Parintii lui fac acest lucru, tot ei sunt cei slefuiesc timpuriu aptitudinile puiului de om, ii indruma primii pasi si ii fac inaugurarea in acest itinerariu minunat, denumit de oameni Viata.
Diamantul brut nu este insa valoros, nu se numeste cu adevarat diamant, daca nu este evaluat si desavarsit de un bijutier sau de un specialist in diamante. Oare omul se numeste om pana nu cunoaste iubirea? Iubirea de Dumnezeu, iubirea perechii sufletului, iubirea aproapelui. Toate ii confera omului acea stralucire minunata, care, la fel ca stralucirea diamantului, reprezinta practic scopul pentru care, atat omul, cat si diamantul, au luat nastere. Asemeni bijutierului, care desavarseste minunatia diamantului, persoana iubita ne aduce fiecaruia din noi, sub privirea ocrotitoare si iubitoare a lui Dumnezeu, acea stralucire, acea implinire sufleteasca sublima, insasi rostul existentei umane.
Este omul un diamant?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu