Iubirea ramane (Frumoasa printesa adormita)

Adierea usoara a vantului ii mangaia parul. O raza de soare ii scalda fata, evidentiindu-i trasaturile fine. In oglinda apei, silueta ei parea a unei zane din povesti. Asa o cunoscuse. Asa o vazuse in prima lor zi impreuna: delicata, suava, splendida. Hranind ratustele sau porumbeii parea o printesa buna si ingaduitoare cu supusii sai.


Iar broscoiul cel urat, se simtea alaturi de ea, pentru prima oara print. Nu-si putea lua ochii de la ea. Era fascinat. Avea o stare de spirit vecina cu euforia, sora cu fericirea, clona perfecta a iubirii. Un zgomot ambiguu ii tulbura visarea.

Brusc, neasteptat se trezi. Privi alaturi: era acolo. Dormea lin, iar gingasia ei ii umplu inima de bucurie. Era fericit. Si norocos. Iar norocul lui purta numele ei, numele printesei lui. Ce stare de implinire sufleteasca! Ce senzatie minunata! Ce uimitor e sa ai persoana iubita in minte, in suflet si alaturi atunci cand te trezesti, atunci cand adormi...

Oamenii se schimba odata cu trecerea timpului, iubirea adevarata si pura ramane, la fel cum raman pietrele in albia raului la trecerea necontenita a apei. Isi privea sotia cu aceeasi dragoste contemplativa cu care o privea si in urma cu multi, foarte multi ani. Multe se schimbasera. Parul ei era poate la fel de frumos in bataia vantului, dar iarna batranetii ii daduse culoarea zapezii. Pe fata inca radioasa timpul nemilos sapase santuri adanci. Nu mai avea silueta de odinioara, miscarile gratioase din tinerete erau acum oprimate intr-un scaun cu rotile, dar in ochii lui ramasese aceeasi fermecatoare printesa.

Dupa atatia ani petrecuti impreuna, iubirea lui era la fel de vie ca la inceput si avea grija ca ea sa stie si sa simta asta in fiecare zi, in fiecare clipa. Asa era si acum, chiar daca momentul nu era prea fericit. Pe coridorul spitalului era liniste, astfel ca putea sa-i transfere din puterea lui acum, inaintea interventiei chirurgicale iminente. Ii prinse capul in maini si isi intersecta privirea cu a ei. Pusese atata dragoste in acea privire incat reusi sa-i smulga un zambet. Pe chipul ei, atat de trist in ultima vreme, zambetul era o binecuvantare. O saruta. La fel ca de atatea ori, era un sarut incarcat de sentimente. Apoi, dintr-o data, ea se departa. Intinse mana spre ea si...

Ea era acolo. Dormea. El se trezise la fel de buimac ca prima data, insa, vazand-o alaturi, se linisti imediat. Apoi isi concentra intreaga atentie asupra printesei adormite. Nu exista ceva mai pur, mai frumos, mai coplesitor. Era divina. Parea ingerul lui pazitor. Iar faptul ca isi putea vedea ingerul dormind ii umplea sufletul de bucurie. Se simtea cel mai privilegiat om. O atinse usor pe obraz. Ea tresari. Dar nu din cauza lui. Visa. El zambi. E minunat sa poti vedea cum viseaza printesele!


P.S.: Poveste bazata pe fapte reale.