Valul vietii m-a purtat intr-o zi la mare. Valul marii imi asternea nisipul la picioare ca pe o ofranda. Nisipul acesta, refuzat cu atata nonsalanta de marea cea capricioasa, il primesc cu bucuria unui copil care intrevede castelul de nisip mult dorit. Soarta efemera a nisipului se aseamana oarecum cu soarta mea. De aceea simt nevoia sa-mi deschid sufletul in fata acestui tovaras de suferinta, sa-mi transpun sentimentele pe suprafata lui neteda. In minte imi vine celebrul, clasicul si minunatul "Te iubesc!" Il scriu rar, citet, cu o rabdare demna de o mare capodopera. Mandru, ma indepartez pentru a-mi privi creatia si din alt unghi. Dar vai! Valul marii a inghitit imediat intregul meu efort. Cat de crud!...Nu vreau insa sa renunt. Nisipul merita sa astern pe el ceva frumos. Si ce poate fi mai frumos in viata mea decat tine? Atunci iti voi scrie tie si voi scrie in trei locuri distincte, pentru ca mesajul meu sa dainuie in fata valului ucigas de sentimente. Dupa o scurta meditatie, iti trimit prin intermediul nisipului cele trei mesaje:
De data aceasta am scris repede, cu pasiunea trecutului si dorinta arzatoare a viitorului. Mi-as dori sa vezi ce desavarsite sunt cele trei monumente inchinate tie... Dar valul vine din nou. Nu pot privi masacrul. Ma intorc cu spatele si astept. In acest timp ma gandesc ca sentimentele mele au fost si in realitate la fel de incercate. Totusi sunt vii. Asa trebuie sa fie si cuvintele de pe nisip. Ma intorc increzator. Privesc resturile nemilosului tsunami: din fiecare mesaj cateva litere. De la distanta se putea citi:
Valul marii mi-a distrus sperantele. Valul vietii m-a dus inapoi in orasul cenusiu. Insa nisipul care mi-a gazduit temporar sentimentele imi va ramane vesnic in suflet.
