Numai Dumnezeu stie

Cu ce ma ajuta soarele daca niciodata nu m-am bucurat de caldura lui? Il privesc sfidator iar el vede asta si se ascunde din nou dupa perdeaua sumbra. As vrea sa strig, dar ma simt neputincios. As vrea sa-l implor dar stiu ca nu ma va asculta. Incerc asadar, intr-un moment de disperare, sa-l sfidez. Dar el fuge. Si nu numai el. Insasi viata mea fuge. Si fuge de mine. Bizar, nedrept, dureros. Si daca toti si toate fug de mine, eu cu ce mai raman? Ce intamplari, fenomene, trasaturi sau persoane imi mai caracterizeaza umila existenta? Ce conteaza cu adevarat in viata? Cine sunt eu? Si care-i scopul vietii mele? Numai Dumnezeu stie.

De ce infloresc salcamii?

Din nou au inflorit salcamii.
Iti fura mintea cu parfumul lor.
Ei sunt rapsozii, martorii, strabunii
Romantelor de drag si dor.

De ce infloresc salcamii? De ce parfumul lor este atat de dulce? Cum e posibil ca niste copaci strambi si posesori de spini sa cucereasca totusi prin maretia florilor lor? De ce sunt apreciati doar in scurte momente din viata lor si mai ales dupa ce mor si este valorificata esenta lemnului lor? Oare nu asa patesc si oamenii? Oare nu sunt salcamii oameni? Sau invers? Si totusi, de ce infloresc salcamii?

Daca...mi-as dori

Daca as fi o frunza, mi-as dori ca vantul destinului sa ma strecoare in camera ta.
Daca as fi un cantec de dragoste, mi-as dori sa-ti soptesc la ureche.
Daca as fi un parfum al pasiunii, mi-as dori sa-ti cuceresc parul.
Daca as fi o lacrima, mi-as dori sa-ti mangai obrazul.
Daca as fi un zambet, mi-as dori sa ma nasc la infinit pe buzele tale.
Daca as fi un fior, mi-as dori sa-ti cuprind inima in fiecare clipa si sa ma confund cu iubirea ta.
Dar sunt doar un om si toate dorintele mele devin iluzii.

In mijlocul ...

In mijlocul Romaniei pitoresti era odata un oras "altfel".
In mijlocul orasului secolului al XXI - lea, atat de poluat si de rece, era o oaza de speranta: un parc.
In mijlocul parcului era ceva deosebit: o bancuta plina de amintiri, martora poate a mii de povesti.
In (pe) mijocul bancii era un tanar cu capul in nori.
In mijlocul tanarului, in sufletul lui mai exact, era ceva nou, ceva ce nu mai simtise pana atunci.
In mijlocul inimii lui inflorise iubirea, acea floare rara, plina de pasiune si altruism, udata de dorinta si dezmierdata de soarele din privirile indragostitilor.

Nostalgia unui vis de vara

(Visul unei nopti de vara)

De ce vara? Nu stiu. De ce nostalgie? Pentru ca de fiecare data cand ma gandesc "ma inec in melancolie". De ce vis? Pentru ca asa mi s-a parut si inca mi se mai pare: ireal. Cum este visul? Obligatoriu trebuie sa fie noapte, luna sa vegheze, stelele sa straluceasca, vantul sa adie usor. Verde in jur, un lac, broscute sau pasari pe fundalul sonor. O banca (sau nu) si, in mod imperios necesar, o ea. Cum trebuie sa fie ea? Nu conteaza. Daca face parte din visul meu stiu sigur ca e cine trebuie. Decorul e aranjat, actorii sunt pe scena, urmeaza piesa... Aici e insa o mare problema: scenariul nu a fost finalizat; actorii vor trebui sa improvizeze. Nimic mai usor: mai intai se privesc in ochi, apoi totul decurge de la sine. Atmosfera feerica place, vraja visului ii prinde, aripile dragostei ii inalta, inimile devin una singura, dar e de ajuns pentru amandoi.
Desi nu s-a scos niciun sunet, s-au spus totusi atat de multe. Infinitul dragostei danseaza cu pasiunea clipei. Reiese un spectacol mirific, captivant, greu de descris in cuvinte. Linistea si intunericul sporesc senzatia de vraja... vraja intrerupta brusc de un fulger. Urmeaza tunetul: inspaimantator. Ceva s-a stricat in atmosfera feerica de pana atunci: decorul nu mai e acelasi, racoarea noptii isi vrea tributul, cerul se intuneca si devine apasator. Protagonistii? Parca sunt doi straini. Chiar nu putea fi un "happy end"?

Puterea dragostei (reverse angle)

Era intrigata: la tv, in ziare, pe strada, la serviciu, prietenii si chiar iubitul, toti vorbeau de acelasi lucru: marele meci de fotbal dintre marile echipe rivale. Orgoliu, pasiune, mandrie; toti aveau ceva de spus sau de aratat. Ea nu. Nu-i placea fotbalul. Il ura chiar. I se parea un sport inutil, plin de violenta si incultura, prea mediatizat pentru palidul lui aport in societate. Si totusi...

Simtea un soi de neliniste nefireasca. Inca nu-i venea sa creada ce face, dar, privindu-si iubitul, care parea foarte fericit, se linisti si stranse mai tare mana lui. Cu o seara inainte avusese loc ceva neasteptat, incredibil pentru ea si, cu siguranta, greu de uitat. Iubitul ei era putin trist, deoarece unul din jucatorii preferati se accidentase si nu putea evolua in marele meci de a doua zi. Asadar, era vorba, din nou, de acelasi meci. Rabdarea ei atinsese cotele maxime. Izbucni:
- Ce conteaza ca nu va juca? Oricum sunt multi. Unul mai putin, nici nu se observa.
Surprins, iubitul riposta:
- Iubita, dar tu nu intelegi. Echipa nu va mai fi la fel fara el. Ne va fi mult mai greu sa invingem.
- Sa invinga oricare, doar sa se termine odata.
- Iubita, nu fii rea. Dar... n-ai cum sa intelegi din moment ce nu ai fost niciodat pe un stadion.
- Ba inteleg foarte bine.
- Ba nu.
- Bine, voi merge maine cu tine si voi intelege.
Au ramas amandoi uimiti. Dar cu aceste cuvinte se incheiase discutia intr-un consens greu de imaginat la inceputul ei.
Iat-o deci pe tanara care ura razboiul fotbalului, mergand acum la o astfel de lupta. Ce-i drept, impreuna cu iubitul ei, a carui mana o strangea din ce in ce mai tare. Nu-si putea explica ce anume o impinsese sa ia o astfel de decizie, dar acum era hotarata sa mearga pana la capat.

In apropierea stadionului zarva mare: masini, oameni, aglomeratie, harmalaie. In stadion insa, alta lume: fiecare persoana avea propriul ei loc, pe care si-l ocupa tacit, in acompaniamentul muzicii de la statia de amplificare. Muzica pe stadion? Acest lucru o surprinse mult. Apoi, in aplauzele spectatorilor, isi facura aparitia protagonistii. Aplauzele ii placura, la fel si echipamentele imaculate ale jucatorilor. Pe acestia incerca sa-i observe mai bine: romani, straini, albi, negri, inalti, scunzi. Insa toti uniti in acelasi scop, solidari, formand parca o mare familie. Jocul propriu-zis incepu, iar atmosfera era total schimbata. Locul muzicii din difuzoare fu luat de galsurile a mii de suporteri. Toti cantau. Din nou era surprinsa. Privi in jur: tineri, batrani, copii, femei. Multe femei. Asadar nu era singura. Dar ce cautau atatea femei la un meci de fotbal? Probabil venisera la un spectacol, fie el si sportiv. Incerca sa prinda din tainele acestui sport si, nu mica ii fu mirarea cand, vazandu-si iubitul exaltand la golul echipei favorite, se bucura si ea. Si bucuria era sincera. Intelese acest lucru cand, dupa finalul meciului, jucatorii rivali se imbratisau si chiar faceau schimb de tricouri pentru a le pastra drept suveniruri.

Nu intelegea insa de ce vedea acum cu placere lucruri pe care, pana ieri le detesta. Ce anume ii schimbase radical parerea despre fotbal? Sa se fi inselat ea atat de mult sau era ceva care o vrajise si vedea acum lucrurile prin prisma vrajii? In momentul acela, iubitul ei ii sopti la ureche: "Ti-a placut, iubita?" Il privi curioasa. Era fericit: echipa lui favorita castigase. Lucrul pe care nu-l stia ea, dar il simtea, era ca el era mai fericit pentru faptul ca iubita ii fusese alaturi. Atunci intelese tot: fotbalul era frumos pentru ca il vedea acum prin ochii iubitului. Omul acesta reusise sa dea alt sens lucrurilor neplacute, sa dea alt sens vietii ei. Un sens evident mai bun. Pentru el acceptase sa faca ceva compromisuri, datorita lui gasise placere acolo unde initial nu era. Pentru ca il iubea. Puterea dragostei lor ii schimbase conceptiile, ii schimbase viata. Si se simtea extraordinar. Dar el? Ochii lui radiau. Si asta era tot ce conta.

Puterea dragostei

Detesta sa se imbrace "la patru ace". Pantofii i se pareau caraghiosi, pantalonii ii erau incomozi, camasa nu se plia deloc pe trupul lui mai degraba slab decat musculos, sacoul il facea sa se simta prizonier. Nu-i placea muzica lenta. Muzica clasica sau de opereta ii erau chiar antipatice. Si totusi...

Sala era vrajita. Notele de pe portativ prindeau viata la contopirea degetelor delicate cu clapele pianului. Publicul se delecta cu sunetele magice produse de silueta mica si gratioasa din fata pianului. Cu rochita ei de un rosu aprins amintea de acea splendida "Lady in red" al lui Chris de Burgh. Era minunata. Sosi si momentul culminant al finalului: pasiunea crestea pe ritmul progresiv al muzicii, publicul sorbea sunetele vrajite picatura cu picatura,... Si gata. Cereri de bis, ovatii, aplauze. Fata se inclina, si, cand ridica privirea, ochii ei, foarte limpezi pana atunci, se umezira brusc. De ce? In fata ei aparuse un tanar foarte elegant, care ii oferi un superb trandafir rosu si ii spuse vizibil emotionat: "Esti divina!" Urma un sarut, pe cat de pasional, pe atat de dulce, iar oamenii din sala crezura ca face parte din program. Nu era insa deloc asa. Aparitia iubitului era o surpriza pentru mica artista, cu atat mai mult cu cat el venise imbracat "la patru ace", asa cum nu agrea sa se imbrace. Si se simtea atat de confortabil in hainele atat de antipatice candva. Si muzica ei i se paru incredibil de frumoasa. Tot ceea ce nu-i placea altadata iubea acum la nebunie. Traia acum pe aripile iubirii, intr-un taram pe care il renegase, dar care era singurul loc unde putea sa zboare. Dar de unde aripile astea vrajite? Cu siguranta cresteau din puterea dragostei.